Puteai părăsi Cuibul din inima mea Fără să-l strivești. Imagine de Mauriciooliveira109.

M-ai spart în bucăți M-ai făcut cioburi Piesele caut în zadar să îmi repotrivesc Am devenit un mozaic peticit și plin de goluri Prin crăpături mă scurg Goală de conținut Si totuși, atât de plină de venin.   Pleacă! Nu vreau să te mai car în cârcă! Nu mai vreau să țin capul plecat, să greblez pământul cu ochii! Îndrăznesc să privesc în sus: m-agăț de stele, dar mi-e prea greu bagajul emoțional, doldora de așteptări rigide și necomunicate, și dă cu mine de pământ.   Mă încăpățânez și m-agăț din nou de stele dar îmi trag toate constelațiile în cap, curg zodiile peste mine: Taurul mă scutură Geamănul mă ia peste…

  Ferească Dumnezeul minților Să folosești gândurile ca să-ți schimbi gândurile Căci gândurile despre gânduri Nu fac altceva decât să te afunde și mai adânc În vârtejul propriilor gânduri.   Gândurile sunt limbajul minții Emoțiile sunt limbajul trupului Dragostea are 5 limbaje Dintre care singurul limbaj de programare, Care nu funcționează niciodată după program, E atașamentul.   Imagine de George Becker 

  Tu, cerșetorule de experiențe Tot inventezi noi moduri de-a trăi Fugând de ale vieții exigențe Ești repetent la ale lumii bucurii.   Șomer în ale traiului trebuințe Visezi la recompense, fără să muncești Te ghidezi după mofturi, după năzuințe Dar fără implicare, te uști și te cojești.   Iar tu, orfan de acceptare și iubire Hrănit la sânul neglijenței și uitării Ai învățat să naști copii de nemurire Căci, dacă-s tipăriți, nu pot fi dați uitării. Imagine de  Huỳnh Đạt

  Fluizi și permeabili tot absorbind tot modelându-ne permanent cioplindu-ne deveniți piesa lipsă din puzzle-ul altcuiva ne protejăm de cine am devenit. Pare că doar dormim. Încet-încet murim.   Ești media aritmetică a tot ce te-nconjoară Te face mai puternic ce nu te doboară   Victime ale arsurilor emoționale de grad IV ne subțiem pielea simțind totul în carne vie apoi ne îngroșăm crusta ca nimeni să nu mai poată ajunge la noi să nu ne mai poată vedea până când chiar și pentru cine ne caută, până când chiar și pentru propria oglindă suntem de nerecunoscut.   Imagine de Dids.

  Scripturi din trecut Încă mai fac ecouri în azi și în mâine Încă reverberează lovindu-se De pleoapa ce nu se așterne peste ochi De teamă să nu facă loc beznei De teamă să nu facă loc în vis Unor ecouri ale unei pasiuni demult stinse Unor dureri demult pansate Dar nelecuite Căci singura alifie ce le poate vindeca E aceeași otravă ce încă roade în carne vie Ești tu Vindecătorul și călăul meu Cu trecutul tău încă viu în prezentul meu. Imagine de  Annie Spratt via Unsplash