E 19:40 și era cât pe ce să mă încuie din greșeală în magazin la Andrada Style.
E 19:40 și nu ar fi trebuit să închidă decât la 20:00.
E 19:40, iar eu sunt captivă în cabina de probă
Îmbrăcată doar în ștrampi și în imperceptibil.
Aș vrea să semnalez că exist
Dar falca-ncleștată și dinții zidiți îmi înăbușă un țipăt în fașă.
Mi-e greu să-mi înjunghii Tăcerea
Tăcerea mea, prieten de nădejde,
Moneda mea de schimb pentru câte-o fărâmă de-acceptare:
-Taci, prea mult turui
-Taci, în continuu îți merge gura aia: taca-taca-taca
-Taci, nu mai plânge
-Taci, iar ești nervoasă?
-Taci, de ce nu poți fi și tu cuminte, ca soră-ta?!
O aromă barbară de hipi mă răpește din copilul interior
Și m-azvârle din nou în cabina de probă
Un mop șterge până și ultimele urme ale existenței mele
Se stinge muzica, se stinge și lumina
Rămâne aprinsă o dâră de amar în crăpătura buzei mele.
Sunt invizibilă,
dar nu atât de invizibilă
pe cât deveneam pentru tata cu fiecare nou musafir ce se cerea venerat.
Sunt invizibilă,
dar nu atât de invizibilă
pe cât încă devin pentru mama când sunt și frații mei de față.
Sunt invizibilă,
dar nu atât de invizibilă
pe cât am devenit pentru tine, cu fiecare nouă fustă ce-ți flutura prin ochi sau suflet.
Photo by Alexander Krivitskiy on Unsplash
