Cu cine dormi după ce închizi ochii? (Vise și Casa Somnului)

A trecut demult ora la care se împart pijamalele și încă nu ți-ai dezlipit privirea de ecranul albastru. LIKE, scroll, scroll, LIKE, comment, scroll, scroll…

În semiamorțeală, cu ochii injectați și pleoapele umflate, găsești un strop de energie. Suficientă încât să te arunce în pat. Pui capul pe pernă. Închizi ochii. Apare. Deschizi ochii. Îți ațintești privirea în tavan. Te gândești la altceva. Un măr caramelizat, piesa aia de teatru, un pescăruș, filmul de ieri. Închizi ochii. Apare.

Smulgi pătura de pe tine și sari în picioare. Te învârți ca leul în cușcă. Auzi sângele cum îți bubuie în tâmple. Ce dracu’ să mai faci ca să nu te mai gândești? Ieși pe terasă. Tragi cu sete aerul rece în nări și simți un junghi până în plămâni. Miroase a flori și a primăvară. Auzi un lătrat de câine. Mai pâlpâie câte o lumină prin vecini. Se vede luna. Până la urmă Luceafărul e o stea, sau e planeta Venus?

Te-ai liniștit. Te întorci în pat. E moale și cald și te simți ca un pui de urs panda. Zâmbești. Închizi ochii. Apare. Deschizi ochii și rămâi cu ei așa. Te zgârie și te taie și-ți vine să-i smulgi din orbinte. Te dor. Dar nu îi mai închizi. Ți-e frică.

Într-o zi am văzut o carte într-o librărie oarecare. Ca o gâdilătură în talpă, mi-a dat o senzație pe jumătate plăcută, pe jumătate iritantă. O carte pe care o citisem cu câțiva ani în urmă, și pe care o așezasem pe un raft prăfuit al amintirilor mele, la care nu umblu prea des.

Am cumpărat-o. Pentru că e una din cărțile care mi-au spus ceva odată. Eram curioasă ce îmi va spune de data asta. Sau data viitoare. Aș citi-o cu alți ochi? Aș asocia-o cu alte persoane? Aș vedea în același fel întâmplări și persoane din trecut, sau mi-am schimbat între timp perspectiva?

Am cumpărat-o cu gândul să o dăruiesc cuiva căruia i s-ar fi potrivit. Căruia credeam eu că i s-ar fi potrivit.

…

– Dacă într-o zi tehnologia i-ar lăsa pe alții să-ți filmeze visele și să le expună, ai mai dormi vreodată liniștit?

Sper să facă Black Mirror un episod pe tema asta.

Somnul m-a fascinat și mi-a stârnit curiozitatea dintotdeauna. Când te dai de ceasul morții cu o problemă – sleep on it, iar subconștientul tău va găsi soluția. Când ai tulburări de somn, nimic din starea de veghe nu ți le repară. Când nu dormi cicluri complete de 3 ore, te trezești într-o stare de zici că ești bătut cu ciocanul de șnițele.

Și visele… ciudate colaje de sentimente și senzații incompatibile, imposibil de cuantificat și niciodată banale. Probabil puse în scenă de piticii de pe creier, care lucrează în schimbul de noapte. Ai mei sunt destul de curajoși în tentativele lor regizoriale, cotrobăie prin rafturi uitate, iau o bucată pătrată de ieri și o lipesc de una rotundă de mâine, îi pun drept coloană sonoră sunetul de unghii zgâriind tabla de la școală, adaugă miros de asfalt proaspăt turnat – și mă lasă pe mine să mă întreb ce am vrut să îmi transmit prin visul ăsta. Ce a vrut să transmită eul liric.

O nouă latură a sinesteziei mă pune pe mine să mă dumiresc cum poți auzi un încodaj în UTF-8, cum poți desena conturul unui gând amorf, și mai ales de unde și până unde a apărut Moise Guran în centrul Clujului, în față la Sora, să-mi spună să nu uit de importanța riscului valutar când îmi aleg creditul?! (Dacă ai vise frecvente și dubioase, îți recomand să-ți faci un cont pe jurnalul de vise Dreamophone – să le postezi pe ale tale, sau să le citești pe ale celorlalți).

Să nu mai zic de perioada în care m-am mutat, și noapte de noapte aveam coșmaruri cu inundații, cu umezeală și tencuială căzută, de căutam ca bezmetica posibile semnificații și interpretări de vise, să-mi spună și mie cineva de ce se tot repetă visul ăsta, care e mesajul subconștientului, care e semnificația lui spirituală. De la reprimarea emoțiilor și a fanteziilor sexuale la teama că îi copleșesc pe alții cu încăpățânarea sau cu lipsa mea de flexibilitate; de la setea de nou și dorința de a șterge totul cu buretele la frica de a fi depășită de situație – am citit fel și fel de interpretări, în speranța că voi reuși într-un final să scap de coșmarul care îmi ținea companie noapte de noapte.

Până la un moment dat: într-o noapte întâmplarea a făcut să descopăr hobby-ul nocturn al vecinei mele, dușul de la 3 dimineața. Carevasăzică, piticii de pe creier scoteau sunetul din perete, îl încorporau de fiecare dată în același vis, piperând un pic contextul, și savurau, mâncând popcorn, scenariile pe care mi le făceam singură în pseudo-tentativele mele de autocunoaștere. Și se mai zice despre Dumnezeu că stă pe margine și se amuză de cum ne complicăm noi singuri existența…

Și mai e ceva. Mai e intimitatea din timpul somnului. Poate că cel care doarme lângă tine visează. Poate visează ceva frumos. Sau poate are un coșmar. Terori nocturne. E agitat. Nu poți ști ce visează, dar simți energia pe care o transmite. Mai ales când nu e de bine. Poți face ceva?

Până la ce nivel merge intimitatea? Împărtășești altcuiva cele mai negre vise, ce simți și ce îți provoacă frică, sau nu îndrăznești să te expui în halul ăsta? Ai vrea să întâlnești pe cineva căruia să-i arăți toate vulnerabilitățile tale, sau unele trăiri le ții doar pentru tine? Ți-ai pus vreodată problema că s-ar putea să nu faci diferența între o amintire reală și un vis? Dar dacă într-o zi tehnologia i-ar lăsa pe alții să-ți filmeze visele și să le expună, ai mai dormi vreodată liniștit?

…

Casa Somnului stă de ceva vreme la mine pe noptieră. Încă nici n-am recitit-o și nici n-am dăruit-o.

PS: Dacă doreşti să citeşti Casa Somnului de Jonathan Coe, o poţi comanda de pe siteul Cărtureşti.

Linkul de mai sus este un link de afiliere, ceea ce înseamnă că dacă vei cumpăra cartea folosind acest link, voi primi şi eu un mic comision.

Photo by Mihai Ciurcas

Feature image by Andreas Wagner on unsplash