Dezleagă-mă din jugul urii tale Dă-mi voie doar o clipă să respir Încă dor vânătăile verbale Furia încă-ncerc să-ți deconspir.   Și nu te-urăsc pe tine că m-ai irosit Ci mă-urăsc pe mine că am consimțit.   Sub poleiala aroganței și mâniei tale Ascunsă-i frica, la fel ca ura în curaj Te văd. Tot rătăcești în puzzle-uri mentale Fugind de al nesiguranțelor bruiaj.   Și nu te-urăsc pe tine că m-ai acuzat Ci mă urăsc pe mine că am tolerat.   Și niciun bisturiu în carne nu poate tăia Cum mă tranșa sarcasmul din ironia ta Când toxic mă pierdeam cu firea, pe mine mă blamai Doar tu te…

  Momente și emoții cristalizate în cuvinte Pielea are o rugăminte Inima face jurăminte Mintea le dezminte Ia aminte: Toată lumea minte!   Replica lui dr. House la fiecare diagnostic: minciună patologică minciună compulsivă mitomanie de ce nu-i spune mintomaie? de la mintea care minte ca-n versul de la Luna Amară ca în poemul preferat scris de Rumi: Trăiesc la limita nebuniei, bătând frenetic în ușă, căutând răspunsuri. Ușa se deschide: băteam din interior.   Imagine de  pawel szvmanski via Unsplash

  Nu am pretenții Vreau doar simpatie Un strop de empatie Și-un pic de-nțelegere prin telepatie   Nu fac nazuri Vreau să mă citești printre rânduri Toanele să-mi înduri Și unde e loc – să-mi ghicești printre gânduri.   Nu vreau idealuri Vreau doar perfecțiune Spațiu, devoțiune Și din când în când – câte o mică minune. Imagine de Nick Fewings via Unsplash

  Între voi nu există loc de eu, nu există loc de noi mă vreau-napoi.   Nu m-ați vrut ochiul mi-am cusut, gura mi-am țesut am căzut.   Mă afund în hăul cel mai crunt, cel mai perfid mormânt la mine-n gând.   Imagine de Jan Huber via Unsplash

  De puneți taxă pe Soare Vreau buton să-l dau mai tare Iar când simt că mă prăjesc Din buton să îl opresc.   Mai corect mi s-ar părea Să cotizeze Luna Fură-a Soarelui lumină Și pretinde că-i ea plină.   Ca să fie echitabil Pentru-orice contribuabil Vrem pachete Cheap si Pro Și plătim la Dumnezo’.   Imagine featured de Jongsun Lee via Unsplash

  Mă lupt cu un ecou lăsat în mine de-un răcnet exterior de critici, comparații de desconsiderații dispreț și altercații ce încă dor.   Încă reverberează timpului nu cedează. Le reprim, le ignor dar tot mai au sonor.   Nu erau despre mine că cine zice, lui își zice ca măgarul din urzice dar le-am lăsat, și-au devenit chiar de nu mi s-au cuvenit. Cum le pot integra fără-a le-asimila? Imagine de Jonathan Cosens Photography via Unsplash

  Cum a devenit patetic Jocul ce părea poetic? Vreau să mă închid ermetic În capul meu bezmetic.   Am început fascinată Vie și determinată Cum am ajuns zdruncintă Și epuizată?   Furat de o impresie Faci o mică concesie Ce-apoi devine obsesie. De ce ești în depresie?   Imagine de Eduardo Goody via Unsplash

  de ce zeii hinduși și zeii corporatiști poartă același nume? Devi(i)   de ce murdăria și problema se îndepărtează tot cu o soluție?   ce ajută pasărea să zboare dar încurcă roata de la mașinuță și taie și curentul și susține și poetul iar dacă e doar a mea, devine înjurătură?   dacă e al meu, propriu – devine egoism dacă e pentru altul – devine romantism dacă-i pentru mai mulți, devine anarhism dacă-i cu atașament, te transformi în dement.   Imagine featured de Javier Allegue Barros via Unsplash      

  De ce aproape-ntotdeauna Cele mai inspirate versuri Sunt scrise de cei ce au iubit Fără a fi iubiți, la rândul lor?   Căutând privirea Ochilor ce căutau alte priviri, Dorind să sărute Buzele ce sărutau alte buze, Râvnind să atingă Mâinile ce tânjeau după alte atingeri?   De ce iluzia, suferința, jindul Sunt cele mai chemate muze? De ce cea mai bună cerneală Se varsă din amar și lacrimi? De ce nu se agață-n versuri Pasiune, pace, fericire? De ce nu rezoneaza-n suflet Iertare, joacă și iubire?     Imagine featured de pe Freepik