De cele mai multe ori, încercările noastre de a comunica cu ceilalți sunt tentative de apropiere, fondate pe dorința de a crea conexiune. Ne împărtășim realitatea cu scopul de a fi auziți, văzuți, și acceptați. Și atunci – din ce motiv unele interacțiuni ne aduc rezultate diametral opuse?
În cadrul unui workshop de comunicare ni s-a pus întrebarea De ce nu comunicăm autentic? Atât eu cât și ceilalți participanți am împărtășit răspunsuri legate de fricile de a fi criticați, ridiculizați sau respinși. Dar parcă răspunsul nu a fost pe deplin complet, iar ecouri ale acelei întrebări au continuat să îmi răsune în minte la zile și săptămâni distanță.
Am devenit tot mai atentă la cum mă simțeam – în timpul și după interacțiunile cu anumite persoane. Iar una dintre revelații a fost că mă simțeam absolut stoarsă de energie după conversațiile în care primeam sfaturi nesolicitate.
Ce sunt sfaturile nesolicitate?
Sfaturile nesolicitate sunt îndemnuri către alte persoane, cu scopul de a face anumite acțiuni sau de a se proteja de anumite situații. Chiar dacă intenția din spatele sfatului este bună, faptul că nu ne-am cerut acordul, și nici nu ne-a fost solicitată opinia – poate face ca aceste sfaturi să fie percepute ca fiind intruzive sau chiar agresive.
De ce nu primim recunoștință când oferim sfaturi nesolicitate?
Un sfat nesolicitat poate fi perceput ca o critică frumos ambalată. Dacă suntem atenți la cum ne simțim în momentele în care cineva ne dă sfaturi pe care nu le-am cerut, putem identifica una din următoarele emoții:
Rușine
Emoția cu cea mai joasă vibrație, la doar un pas distanță de moarte, este rușinea. Atunci când simțim rușine suntem umili, și ne simțim ostracizați și cruzi față de propria persoană. La nivelul corpului, suntem cu capul plecat, ne închidem în noi, sau am vrea să băgăm capul în pământ, să ne ascundem, sau chiar să dispărem. Gândurile care ne vin sunt Nu sunt suficient (de bun), Sunt un nimic, Vreau să mă ascund, Vreau să nu mai fiu aici.
Exemplu: Neamurile sfătuiesc un cuplu să facă copii. Cuplul ar putea simți rușine că sunt singurii din familie care nu au copii, sau poate au probleme de fertilitate și nu reușesc să conceapă, sau poate nu se simt încă pregătiți, sau nu își doresc copii, și nu se simt acceptați necondiționat de familie.
Vinovăție
În cartea Letting go – Calea renunțării* – autorul David R. Hawkins definește vinovăția ca o autoacuzare și negarea propriei noastre valori și a calităților de ființă umană. Vinovăția are și ea o vibrație extrem de joasă (puțin mai înaltă decât Rușinea), iar atunci când simțim vinovăție dorim să ne pedepsim, avem remușcări, și ne respingem propria persoană. Starea resimțită în corp este asemănătoare cu cea dată de rușine, dar vine și cu un zbucium interior. De ce am făcut asta? Cum am putut face asta? De ce nu am știut? Nu trebuia să mă comport așa! Ce prost am fost! Merit să fiu pedepsit!
Exemplu: Împărtășim unui prieten că am început să facem cursuri de înot, de dans, de șofat, de limbi străine. Am vrea ca prietenul să se bucure de micul nostru succes și să ne împărtășească bucuria. În schimb, acesta începe să ne dea sfaturi. Ascultând sfaturile prietenului nostru mai experimentat, începem să uităm de micul nostru succes și să ne simțim vinovați că nu am facut lucrurile ca la carte, că nu ne iese perfect, că mai e mult de îmbunătățit. Ne scade încrederea în noi, devenim apatici și ne descurajăm.
*link de afiliere (proprietarul siteului – adică eu – poate primi un comision dacă vei achiziționa cartea folosind acest link)
Frică
Deși face parte tot din categoria emoțiilor cu vibrație joasă, frica are totuși o rezonanță mai înaltă decât Rușinea și Vinovăția. Scopul fricii este să ne ajute să identificăm eventualele pericole, pentru a putea să ne protejăm și să le evităm. La nivelul corpului, ne simțim în alertă, defensivi, evitanți și neliniștiți. O doză de frică este sănătoasă dacă este limitată la situațiile periculoase, dar frica cronică degenerează în anxietate, care duce la dezechilibre și chiar boală.
Fricile pot îmbrăca diverse forme: frica de ridicol, frica de a fi criticați, frica de a fi respinși, frica de a greși, frica de a fi pedepsiți.
Exemplu: Împărtășim unui prieten că avem un interes romantic. Prietenul poate analiza noul nostru partener și ne poate sfătui să alegem pe altcineva/ sau ce să facem și ce să nu facem în relație. Începem să ne temem că nu am ales un partener potrivit/ că acesta nu se va integra prea bine în cercul nostru social. Sau ne temem că vom putea suferi în relație, si evităm să ne mai deschidem.
Mânie
Mult-prea-ostracizata mânie – mai ales atunci când e manifestată de femei – este de fapt o emoție cu o vibrație mai înaltă decât frica, și poate fi un semnal că s-a aprins un foc în noi, și e nevoie să începem o acțiune. Simțim cum se încoardă mușchii, cum ne pompează sângele în vene, dar e nevoie să avem grijă la modul în care ne manifestăm, în așa fel încât să nu îi rănim pe ceilalți.
De ce ne aprindem atunci când primim sfaturi nesolicitate? Putem percepe că ceilalți ne-au întrecut limitele, sau că ne vorbesc părtinitor sau condescendent, că ne sfătuiesc dintr-o atitudine de superioritate.
Exemplu: Revenind la primul exemplu, decizia de a avea sau nu copii este în responsabilitatea cuplului, iar orice persoană din exterior care sfătuiește sau își dă cu părerea, depășește limitele intimității acelui cuplu. La fel, când un adult alege un partener, un job, un stil de viață – alegerea îi aparține, iar părerea oricui din exterior înseamnă depășirea unor limite.
Vinovăția față de refuzul sfaturilor
Atunci când cineva ne adresează o critică în mod direct, avem posibilitatea să o respingem în mod direct. În schimb, atunci când critica e ambalată ca un sfat, se așteaptă să oferim la schimb recunoștință, ceea ce ne poate genera un conflict interior: între sentimentele de rușine sau mânie, pentru că nu doream sfatul respectiv, și vinovăție, pentru că nu simțim recunoștința pe care interlocutorul nostru o așteaptă. Și atunci cum procedăm, pentru a ne feri de ipocrizie și a ne păstra autenticitatea în comunicare?
Conștientizare
Nu putem schimba comportamentele celorlalți, dar putem identifica când avem noi comportamente pe care le imputăm celor din jur. Un exercițiu folositor – în orice situație în care nu ne place comportamentul altei persoane – ar fi să urmărim în ce situații avem noi față de alții exact același comportament.
Dacă ne-am putea privi viața de zi cu zi din perspectiva unui martor detașat, am putea observa cât de frecvent avem tendința de a da sfaturi, dar și reacția celuilalt la sfaturile noastre. Le primește cu drag? Devine defensiv? Simte nevoia să se justifice? Se închide? Se distanțează? Ține cont de ele? Se îndepărtează?
Un sfat de final
Puțin ironic? 🙂
Cum să procedăm pentru a-i împărtăși celuilalt perspectiva sau experiența noastră, fără a-i încălca limitele?
Destul de simplu: îl întrebăm. Îi spunem că avem experiențe similare sau opinii, și îl întrebăm dacă dorește să le audă. Poate are doar nevoie să se descarce, iar cel mai bun lucru pe care îl putem face e să îi ascultăm cu empatie și deschidere. Iar apoi, când se va simți pregătit, ascultat și înțeles, cel mai probabil va cere chiar el să ne asculte perspectiva.
Și 1000 de sfaturi
Imagine featured Kristina Flour via Unsplash