Valori și valori peste valori – ne place să afișăm valorile care ne definesc, ne place să ne identificăm cu valorile în care credem. Sau cel puțin credem că credem în ele. Mai toate cursurile de dezvoltare personală, cărțile și programele de self help îți propun exerciții de descoperile a valorilor tale fundamentale pentru a ajunge să te cunoști cu adevărat.

Unele te pun să tai unele valori de pe listă pentru a le cunoaște pe cele cu adevărat importante pentru tine, altele te ajută sa alegi dintr-o listă predefinită. Există și traineri care îți propun să-ți verifici istoricul tranzacțiilor lunare, și să conștientizezi că acolo unde merg banii tăi sunt aspectele care te interesează cu adevărat. De exemplu, tu ai putea susține și chiar crede cu tărie că ești profund interesat de propria educație, dar în contul tău bancar s-ar putea să nu apară cheltuieli cu cărți, cursuri sau activități de dezvoltare.

Aș vrea să povestim despre valoarea numită solidaritate.

Ce este solidaritatea?

La nivel macro, solidaritatea se referă la unitatea etico-politică a unui grup sau a unei clase sociale, care se bazează pe comunitatea de interese, obiective și standarde. La nivel mai mărunțel, se referă la legăturile care unesc oamenii pentru a se ajuta în mod reciproc.

Solidaritatea se numără printre valorile mele de bază. În ultima vreme, observ parcă tot mai mult îndemn la a ne solidariza, mai ales în societatea românească. Solidaritate față de victimele #Colectiv, solidaritate față de Pungești, Roșia Montană, Solidaritate în stradă față de abuzurile Jandarmeriei, Solidaritate pentru Pădurea Amazoniană, pentru curățarea oceanului, pentru cei ce suferă de diferite boli, împotriva împușcării urșilor. Pentru sau Împotriva – la asta se rezumă.

Cum definim lipsa solidarităţii?

Lipsa de solidaritate este o atitudine fie ostilă, fie indiferentă faţă de problemele celor din jur, sau chiar faţă de problemele comune care ne impactează şi pe noi înşine. Poate fi vorba de lipsa de solidaritate faţă de o anumită persoană care se află într-o poziţie dificilă, faţă de un grup sau o comunitate (cum ar fi angajaţii dintr-un domeniu, locuitorii unei regiuni ameninţate de exploatare) sau faţă de o cauză (salvarea patrimoniului naţional, a unei zone ameninţate de calamităţi, salvarea animarelor fără adăpost etc.)

Lipsa de solidaritate poate fi manifestată direct, atunci când provine dintr-o serie de prejudecăţi, sau dintr-o lipsă de cunoştinţe sau simpatie pentru persoana sau grupul în cauză. Dar se poate manifesta şi pasiv – atunci când rămânem indiferenţi, şi nu acţionăm nici pro nici contra, atunci când am putea să ne implicăm pentru a susţine o persoană sau o cauză.

Chiar credem în solidaritatea pe care o afișăm?

Înainte să critic pe alții, voi exemplul personal. Citeam recent o carte pe care o recomand în ciuda titlului cu iz corporatist: The 7 Habits of Highly Effective People*- Franklin Covey (Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace), iar un exercițiu propus de autor m-a pus pe gânduri. Exercițiul cere cititorului să compună textul pe care crede că l-ar spune la propria înmormântare diferite persoane din anturajul său: familia, prietenii, colegii de muncă, comunitatea în care prestează servicii de caritate.

Ultima parte mi-a ridicat niște semne de întrebare. În capul meu, sunt o ființă generoasă și implicată, doar donez an de an ba la Shoebox, ba la victimele diferitelor tragedii, ba pentru cățeii fără stăpân, ba pentru câte o cauză care devine virală. Și am plăcuta impresie că cei 2 Euro sau 50 de lei sau X% din impozit fac diferența. Și poate chiar fac un pic de diferență. Dar o comunitate în care să prestez în mod constant servicii de caritate? Până acum, nici nu mi-am pus problema.

*Linkul către această carte este un link de afiliere. Dacă vei cumpăra cartea folosind acest link, proprietarul acestui site va primi un mic comision din vânzare.

Știm față de cine sau ce suntem solidari?

Pe de altă parte, îmi pun întrebarea dacă investigăm cu adevărat cauzele cu care devenim solidari, sau e mai mult un trend la care aderăm să ne simțim bine. Am donat recent prin Facebook pentru cauza referitoare la curățarea oceanelor. În contul meu apare că am donat pentru cancerul de sân. Le-am trimis un mesaj celor care au creat cauza pe Facebook, până în ziua de azi nu am primit răspuns.

Fiind mare iubitoare de urși și ursuleți, primesc zeci de invitații să semnez petiții împotriva recentei legi care permite vânătoarea. Firește că mi-e milă de bietele animale, dar nici nu sunt suficient de informată încât să îmi pot da cu părerea. Dacă m-ar fi prins într-o anumită stare emoțională, aș fi semnat fără să suflu. Dar întâmplarea face că vara asta am fost în zona Transfăgărășan. Am primit alerte peste alerte legate de urși aflați în proximitate. Domnul la care am fost cazați ne-a spus că urșii s-au înmulțit necontrolat și că le intră în mod frecvent în gospodării și le mănâncă animalele. Cu o noapte înainte să ajungem noi, vecinului îi mâncase câinele. Da, câinele, oricât de neobișnuit ar fi pentru un urs.

Știu că le-am invadat pădurile, și da, știu că le mâncăm resusele și le poluăm habitatul. Și nu, nu mă pricep la reglementările legate de situația asta, nu știu cum fac în alte țări, nu știu cum ar fi corect să procedăm. Ce știu e că suntem un pic haotici, reacționăm emoțional la câte o postare scandaloasă din mediul virtual, dar nu facem efortul să comunicăm cu oamenii direct impactați, să auzim cu ce probleme se confruntă. Sărim cu capul înainte, și ne certăm pe Facebook.

Solidaritate cu vorba sau cu fapta?

Eram un grup de prietene colege într-o corporație, și una dintre fete ne împărtășea visul ei de a renunța la jobul corporatist și de a face workshopuri pentru femei. Wow, ce frumos, Urmează-ți visul, Da, ți se potrivește! erau cuvintele care ieșeau de pe buzele tuturor. Nu le-am vazut pe niciuna din fete la workshopurile pe care le ține acum prietena noastră.

Zilele trecute, o prietenă care are un proiect muzical inedit, posta pe Facebook o rugăminte către organizatorii de evenimente, să nu mai solicite prestatii gratuite. Altor prieteni care fac fotografii, cu investiții financiare în cursuri și aparate, cu investiții de timp în editare și prelucrare, li se solicita frecvent de la prieteni să li se facă fotografii gratuite, în baza prieteniei. Persoanelor care fac cursuri de make-up li se solicită machiaje gratuite, ca să exersezi. Plus multe alte exemple de la locul de muncă, din viața de zi cu zi, în care dacă ai inițiativa într-o decizie riscantă, dar din care ar putea beneficia întregul colectiv, rămâi să te zbați de unul singur, pentru că mai toți ceilalți își apără fundulețul și preferă să le fie călduț. Dar dacă se poate, să rezolvi și pentru ei.

Solidaritate de tastatură

Acum vreun an de zile am avut și eu, și alții, un conflict cu un patron de club. Conflictul fiind în mediul virtual, mai mulți prieteni și-au arătat indignarea atât față de comportamentul lui față de artiști, cât și față de modul în care se adresa clienților pe Facebook. Indignarea și furia au ținut pentru fiecare fix până la următorul concert de care erau interesați. Păi da, e inacceptabil felul în care se comportă, dar e lansarea de album a trupei X. Când mai am eu ocazia să mai văd trupa Y? E printre favoritele mele și cântă rar. Nici nu îți mai pui problema că ai descoperit trupa X fix în deschidere la trupa pe care a umplut-o cu noroi respectivul patron, nici nu-ți trece prin cap că dacă ei nu îi promovau, tu poate nu auzeai veci pururi de trupa X sau Y.

Și de-asta cred că ne merge așa cum ne merge în țara asta. Pentru că nu credem nici noi în afirmațiile pe care le facem. Pentru că nu ne asumăm ceea ce spunem și ceea ce promitem. Pentru că suntem lipsiți de integritate și dăm cu piciorul la așa zisele noastre valori. Și  am vrea ca alții să fie solidari cu noi, fără ca noi să fim, la rândul nostru, solidari. Iar fără reciprocitate, mai e solidaritatea solidaritate?

Imagine featured de @timmarshall via Unsplash