Emoţii pe portativ
De ascultat

Emoţii pe portativ (Playlist emoţional)

Am acceptat o provocare, şi te provoc să o accepţi şi tu.

În cadrul programului de dezvoltare personală Back to Yourself am dat peste un exerciţiu-provocare mai aparte, care m-a prins şi m-a fascinat deopotrivă. Cerinţa exerciţiului este să faci o listă cu câteva dintre melodiile tale preferate, iar în timp ce le asculţi, să conştientizezi emoţiile şi stările prin care treci.

Pornind de la acest exerciţiu, nu m-am mai putut opri până când am depăşit o sută de emoţii şi piese asociate. Important e ca repertoriul muzical să fie cât mai variat, motiv pentru care în lista mea se regăsesc de la piese în japoneză la rock alternativ, de la muzică clasică la muzică pentru copii. Şi e musai ca piesele cu pricina să îţi placă.

Dacă ai nevoie de inspiraţie, poţi trage cu ochiul la lista de emoţii din checklistul emoţional. Iar dacă ai nevoie de inspiraţie muzicală, poate te inspiri chiar din lista de mai jos. Ce zici, accepţi provocarea?

În ordinea numerelor de pe tricou:

Notiţe de subsol:

  • majoritatea pieselor, prin muzică sau prin cuvinte, transmit o multitudine de emoţii şi stări; e destul de dificil de izolat o singură emoţie pentru o fiecare piesă, aşa că am ales ce s-a potivit mai bine stărilor mele
  • mi-a fost destul de dificil să găsesc piese despre emoţii ca împăcare, iertare, compasiune sau mulţumire; interesant de investigat de ce
  • am fost surprinsă să constat că încă mai ştiu pe de rost versuri ale unor piese pe care nu le-am ascultat de ani de zile. Să fie adevărat că cei ce ascultă multă muzică nu riscă să facă Alzheimer’s?

 

Fotografie featured de Mohammad Metri via Unsplash

3 Comments

  • Dan

    Hello,
    Interesanta provocarea ta. Trebuie sa-ti multumesc pentru acest exercitiu. A fost chiar incitant si a dat un nou sens auditiilor mele.
    Intr-adevar nu e deloc usor sa asociezi un singur cuvant /o singura stare cu o intreaga piesa muzicala care transmite enorm, asa cum este cazul tuturor pieselor incluse de tine in lista. Ai reusit o mapare destul de precisa. 🙂
    Eu am pornit un pic invers, pe calea mai usoara, adica am plecat de la piese din playlist carora le-am asociat starile cele mai pregnante pe care mi le-au transmis. Si m-am limitat la o singura prezenta in lista a aceluiasi artist.
    Cred ca e mai greu cum ai facut tu, necesita o constructie mentala mai serioasa, o scanare mai profunda in memorie, o asociere mai analitica a pieselor cu starea si o sinteza mai profunda atunci cand ai decis care melodie e cea mai relevanta. Eu am lasat playlistul sa curga si doar am facut unele rearanjari pentru a-i da oarecum o directie.
    M-a bucurat insa cel mai mult sa aflu ce asculti. Poate parea superficial, insa muzica dezvaluie cate ceva despre ascultator si sensibilitatile lui.
    Asa ca am zis ca merita un raspuns si un nou mare si cald multumesc.
    1. Hello – Gorillaz – M1 A1
    2. Intro – Anna von Hausewolf –Discovery
    3. Destinatie – Exist oz – Colt de rai (in marasm)
    4. La drum – Calexico – El picador
    5. Plutire – Noir Desir – Le vent nous portera
    6. Visare – Stan Getz & Joao Gilberto – The girl from Ipanema
    7. Delicatete – The Gentle Waves – Falling from grace
    8. Indragostire – Morgen – Love
    9. Euforie – Dessert Session – Like a drug
    10. Frenezie – Darker My Love – Blue day
    11. Exteriorizare – Idles – Love song
    12. Relaxare (pe plaja)– Kastrierte Philosophen – Djamilla
    13. Petrecere (tot pe plaja) – Bad Manners – Here Comes The Major
    14. Dans & Betie – Critica Radicala – Ciocolata
    15. Petrecere aniversara – The Birthday Party – Happy Birthday
    16. Neliniste – Bongwater – Rock & Roll part 2
    17. Prevestire – Lisa & Kroffe – Självantändnin
    18. Metamorfoză – Conduits – The Wonder
    19. Oglindire – Slint – Nosferatu Man
    20. Ingrijorare – Alanis Morissette – Sympathetic Character
    21. Neputina – Other Lives – Tamer Animals
    22. Ameteala – Linda Perhacs – When Things Are True Again
    23. Capitulare- Black Tape For A Blue Girl – I Have No More Answers
    24. Despartire – Laura Marling – What he wrote
    25. Apus – Mazzy Star – Into dust
    26. Raceala – Klez.e – November
    27. Acceptare – BRMC – Love burns
    28. Tranzitie – Danielle de Picciotto & Alexander Hacke – In transit
    29. Indepartare – Hawkwind – Silver Machine
    30. Initiere – 13th floor elevator – sleep inside this house
    31. Paza – Mystic Siva – Keeper of the keys
    32. Cautare – The doors – Break On Through (To The Other Side)
    33. Noi dimensiuni – Dead Meadow – Drifting Down Streams
    34. Catarssis – Samsara Blues Experiment – Double Freedom
    35. Iluminare – Om – At Giza
    36. Intelepciune – Flower Travellin Band – Satori 2
    37. Introspectie – The Kilimanjaro Darkjazz Ensemble – The Nothing Changes
    38. Trezire – Asva & Philippe Petit – The Star Implodes
    39. Luciditate– Theo Tehardo & Blixa Bargeld – Nirgendheim
    40. Deconstructie – Rome – Le Vertige Du Vide
    41. Scufundare – The Cesarians – Flesh is grass
    42. Tensiune – Fluturi pe asfalt – Stare de incordare
    43. Incrancenare – Carla Bozulich – The Slayer
    44. Frustrare – Bugskull – Olympic
    45. Cadere – Swans – Blackout
    46. Catatonia – Dark Castle – Awake in sleep
    47. Looking for help – Blue cheer – Doctor please
    48. Anestezie – Dune Sea – Morphine
    49. Anihilare – Pink Floyd – Brain Demage
    50. Spaima – Leila Abdul Rauf – Will I be sane?
    51. Aberatii – Death and Vanilla – Dreams of Sheep
    52. Reverie – The Cure – A forest
    53. Zbor – Bowery Electric – Psalms of Survival
    54. Calm – Deru – 1979
    55. Vulnerabilitate – Arrwwood – Bells In An Old Forest
    56. Candoare – Porcupine Tree – Nine Cats
    57. Petrecerea animalelor – Earth & Fire – Carnaval Of The Animals
    58. Back in the childhood – Curved Air – Elfin Boy
    59. Desene animate – The Bonzo Dog Doo-Dah Band – Mickey’s Son and Daughter
    60. Happy tree friends – Gable – Bunch
    61. Noapte buna – Nicu Alifantis – Mosul Iene
    62. O poveste serioasa – Valley of Giants – Whaling Tale
    63. Povesti de speriat copiii – Agnes Bernelle – Ballad of the Poor Child
    64. Infricosare – Orkid – The fall
    65. Cantec de leagan – Amber Asylum – Black Walz
    66. Leneveala – Jake Holmes – Late Sleeping Day
    67. Maturizare – Electric Prunes – Wind Up Toys
    68. Indemn la seriozitate – Travka – Congres
    69. Cinism – Boyd Rice & Friends – People
    70. Filosofie proprie – Protomartyr – A private understanding
    71. Ghinion – Velvet Underground – The Gift
    72. Crize – Children’s Hospital – Blue/Green Algae
    73. Activism – Discharge – Free Speech For The Dumb
    74. Sufocare – Terror Art – Cu Plamani de noroi
    75. Baricada – Nava Mama – Ne asteapta
    76. Acceptare – Pink Turns Blue – Faces of the gone
    77. Frumusete – Godspeed You Black Emperor – The Dead Flag Blues
    78. Decadere – Wrekmeister Harmonies – Descent Into Blindness
    79. Intunecare – Promise and the monster – Night Out
    80. Infiorare – Birds of Passage – Highwaymen In Midnight Masks
    81. Zona crepusculara- Julee Cruise – Falling
    82. Medieval – Horus Musicus Ensemble – Ce fut en Mai by Moniot d’Arras
    83. Supersitii – Sopor Aeternus – Children of the Corn
    84. Ancestral – Kinit Her – The Storm of Radiance
    85. Blasfemie – Black Widow – In ancient days.
    86. Magie – Phoenix – Invocatie
    87. Vrajitorii – Light Bearer – Celestium Apocrypha: Book Of Watchers
    88. Creationism – Purgatory – The Serpent’s creation
    89. Extraterestrii – Human Eye – They Came From The Sky
    90. Darwinism – Copernicus– Bacteria
    91. Confuzie – Pere Ubu – Over my head
    92. Ratacire – Venom – Hours Of Darkness
    93. Indoiala – Buffy Sainte-Marie – God is Alive, Magic is Afoot
    94. Suferinta – The Antlers – Atrophy
    95. Ocultism – Nico – Abschied
    96. Insingurare – Fushitsusha [不失者] – Nattan Janai [なったんじゃない]
    97. Abandon – Fall of Efrafra – Simulacrum
    98. Deziluzie – Secrets of the Moon – Serafim is dead
    99. Energie intunecata – Farsot – Like flakes of rust
    100. O noua cale – Mourning Beloveth – Primeval Rush
    101. Indepartare – Bathory – Shores in flames
    102. Tulburare – Clandestine Blaze – Unfolding Madness
    103. Halucinatii – Bardo Pond – Capillary Rivers
    104. Stergere – Sutekh Hexen – Selling Light To Lesser Gods
    105. Blestem – Luna Amara – Cui si Spin
    106. Izolare – Negura Bunget – Cel din urma vis
    107. Ataraxia – Imperium Dekadenz – Aura Silvae
    108. Speranta – Yob – The Great Cessation
    109. Renuntare – R.em. – Undertow
    110. Last song – The guild of funerary violonists – The Dizzy Fight Of Death
    111. Funeral – Skepticisim – By Silent Wings
    112. Game over – King Crimson – Epitah
    113. Perfectiune – Lola Bobescu – Bach – Concertul nr.1 in La minor pentru vioara si orchestra
    114. Singurul Raspuns – The Beatles – All we need is love

    • ramonasangerean

      Wow, super lista, ma bucur mult ca ai acceptat provocarea si ca ti-a placut exercitiul. Multumesc ca ai si impartasit lista, sunt multe piese de care nu am auzit si pe care o sa le ascult 🙂

  • DAN

    Da, chiar a fost un exercitiu inedit care m-a atras mai mult decat ma asteptam.
    Explorand lista, sper sa gasesti macar unele piese care sa-ti placa. Dar daca vrei sa strici o petrece si sa trimiti oamenii acasa, cu siguranta ai de unde alege.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.