L-am visat pe unchiul meu care a plecat dintre noi acum vreo 20 de ani. Era fratele mai mic al lui tata, și erau destul de apropiați, deși se certau zilnic.
Avea vreo 40 de ani când l-au găsit cu capul căzut pe masă, dinții crăpați de la impactul cu marginea mesei, corpul deja înțepenit. Tata era ferm convins că îi auzea inima bătând, deși cei de la Ambulanță i-au tot explicat că e o iluzie, că de fapt își auzea propria inimă. Degeaba, el refuza să creadă.
L-au găsit într-o dimineață în garsoniera în care locuia singur. Muzica zbiera la maximum, ușa era deschisă, iar pe masă au găsit două pahare și o sticlă începută. Poliția nu a considerat necesar să deschidă o anchetă, sau cel puțin asta ni s-a spus nouă. Cauza decesului: infarct.
La vremea aceea, cu capul meu de copil, nu înțelegeam de ce tot plângea tata. Doar se certau non stop, își telefonau să se certe, apoi își trânteau telefonul în nas. Nu își vorbeau câteva zile, apoi o luau de la capăt. Și totuși, el trecea pe la noi în fiecare zi când ieșea de la muncă. De obicei părinții nu erau acasă. Mânca cu noi salată de vinete cu ceapă verde, și tot timpul cerea o cană mare mare cu apă rece rece.
Și sărbătorile le petrecea cu noi. Iar după ce a plecat, nu o dată s-a întâmplat ca tata să refuze să vină la masă, așteptânsu-l. Țin minte că o dată, de Paști, înainte să luăm masa, tata a adormit pe canapea în sufragerie. Am vrut să îl trezim să vină la masă și, buimac, ne-a întrebat dacă a ajuns și Dorin. Noi ne uitam unii la alții și nu știam cum să reacționăm. Până i-a răspuns mama: În seara asta nu mai vine. Hai să mâncăm.
Au trecut niște ani, iar într-o zi a sunat o doamnă pe numărul nostru. Dorea să vorbească cu Dorin. Neștiind cum să reacționez, i-am dat-o pe mama la telefon. Era fosta lui iubită, pe care nu o anunțase nimeni de moartea lui. Nu țin minte dacă am întâlnit-o vreodată, o știu mai mult din povești. Dorin îi dădea întâlnire, mergea să pândească dacă ea s-a prezentat sau nu. Apoi, când o vedea, pleca pe furiș, fără să îi spună nimic.
Mă întreb ce o fi fost în capul lui de proceda astfel. Mă întreb cum și-a găsit sfârșitul, și cine a băut din al doilea pahar și a lăsat ușa deschisă. Mă întreb dacă sentimentele pe care le avem pentru ceilalți dispar vreodată sau dacă le ascundem doar sub preș și ne mințim că suntem bine. Mă întreb de ce căutăm în permanență dovezi de iubire din partea celorlalți, oricât ar fi de evident că ne iubesc. Mă întreb dacă oamenii chiar pleacă, și dacă știu că unii refuză să mănânce până nu se întorc și ei la masă, deși au plecat demult. Mă întreb dacă oamenii știu cât sunt de iubiți atunci când sunt sunt extrem e dificili.
Fotografie de Lucian Dandea
Feature image by Mihai Ciurcaș
