Eram într-un loc care nu era acela.
Era ca o umbră, o reflexie a ceea ce a fost.
Nu înţelegeam cum reuşisem să mă strecor înăuntru
prin ferestruica atât de mică, atât de strâmtă.
Un potop de lacrimi a început să curgă din mine
lacrimi negre
cu gust de cenuşă.
Au curs atât de multe
până ce am umplut o cadă
iar eu m-am dezbrăcat
şi m-am cufundat
în cada plină de lacrimi
care îmi înnegreau pielea.
O mamă s-a răstit la mine:
cum îmi permiteam aşa impertinenţă
să mă îmbăiez în locul ăsta sacru?!
Dar ocara ei nu ajungea la mine
lovea în timpanele sufletului meu gol şi înnegrit
făcându-se scrum.
imagine de Pavel Danilyuk via Pexels
