ti-am fisurat barierele de protectie
De simțit

Ți-am fisurat barierele de protecție

Ți-ai pus șapte cojoace peste suflet. De parcă ai putea să poți să îl ascunzi.

Ți-ai pus șapte cojoace peste suflet. Cu șapte cojoace încerci să ții căldura înăuntru, dar din afară să pari impenetrabil. Nu vrei să ți se vadă rănile, mai bine le ascunzi. Le ascunzi până și de tine însuți. Cine nu face la fel? Dacă le lași la vedere, oricine poate scormoni în ele.

Te ascunzi după umor să îți maschezi anxietatea

Ai în tine o neliniște permanentă, un disconfort, o teamă fără obiect. O apăsare și o tensiune difuză, dar continuă. Te simți inconfortabil când e lumina pe tine, așa că o muți pe o glumă, pe un banc. Știi multe bancuri. Atât de multe încât pare chiar că le înveți dinadins, să le ai la îndemână în momentele în care tăcerea ți se pare inconfortabilă. Îi faci pe ceilalți să râdă. Când râd, nu sunt atenți la tine, nu o să te vadă, nu o să îți vadă rănile. Chiar crezi?

Te ascunzi după ludic să îți maschezi timiditatea

Ești un copil timid de 6 ani, care ar vrea să înceapă o acțiune, dar nu are curaj. Face ochișori mari de căprioară, se uită de jos în sus la adultul responsabil și îi așteaptă aprobarea. Nu vine. Ai vrea să faci un pas înainte, dar ești nesigur. Așa că mai bine te joci, cum ar zice Byron. Dacă te joci și o dai în bară, nu poți fi acuzat. Era doar o joacă inocentă, joaca nu poate răni pe nimeni. Chiar crezi?

ludic-fisurat-bariere-de-protectie

Fotografie de Lucian Dandea

Te ascunzi după indiferență să îți maschezi dependența

Crezi că a te atașa înseamnă a-ți pierde libertatea, și nu vrei să lași pe nimeni să îți taie aripile. Tu ești liber, tu vrei să zbori, iar când te atașezi, ți-e frică să nu îți trădezi menirea. Ți-e frică de captură, te temi că vei fi prins, împăiănjenit și pus într-un colț, simți pânzele de păianjen cum te strâng și te sufocă, simți cum totul în jurul tău devine lipicios și urcă pe tine, te strâng de gât, te leagă la ochi, îți întră în gură, te sufoci. La o simplă atingere caldă, tresari. Îți place să simți. Dar o strângere de mână devine o adevărată amenințare. Un obraz lipit de pieptul tău devine dureros. O îmbrățișare e deja un film de groază, te cuprinde, te afundă în ea, te sufocă. Așa că devii indiferent.

Dacă răspunzi la afecțiune cu indiferență, n-o să se mai apropie de tine. Când te răcești prea tare, mai lași doar puțin garda jos, să sorbi doar un picur de căldură. Atâta doar să te țină pe linia de plutire. Apoi îmbraci din nou haina indiferenței. Ea nu te strânge, nu te apasă, nu dă voie nimănui să îți atingă rănile. Te menține în siguranță. Chiar crezi?

Te ascunzi după infatuare să îți maschezi vulnerabilitatea

Imaginea ta despre tine nu are nicio legătură cu tine. Imaginea pe care o proiectezi e cool, e detașată, are totul sub control. Totul. Privești de sus ca și cum ai fi stăpân, îi iei și îi scuturi, le urli în timpane, le dai curaj. Ești un idol, ești un zeu. Te adoră. Vor să te urmeze, vor să fie ca tine. Ai pus în lumina reflectoarelor imaginea ideală, toți își fac poze cu ea, toți o admiră, toți îi dau tag pe Facebook. Are până și gesturile ei proprii. Și în timp ce toți o privesc și o idolatrizează, tu rămâi ascuns. Pe tine nu te văd. Nu vrei să te vadă. Și e bine. Nu contează dacă îți iubesc sau îți critică imaginea. Important e să se uite la ea, nu la tine. E bine aici în intimitate, e bine în întuneric, departe de ei. Sar pe imagine și rup bucăți din ea. Le duc cu ei acasă.

Tu stai ferit, în colțul tău. Stai cam chircit, nu e prea comod, imaginea asta are pieptul plin și ocupă aproape tot spațiul. Dar e OK, măcar nu o să vadă cât te doare. Nu o să știe că nu poți dormi, nu o să știe că nu vrei să îi vezi, nu o să afle că poate vrei să plângi, sau să iubești, sau să mori. O să creadă că ești bine. Că ești cool. Iar ce cred ei e tot ce contează. Chiar crezi?

cuplu - ti-am fisurat barierele de protectie

Fotografie de Lucian Dandea

Te ascunzi după rebeliune să îți maschezi neputința

E chiar faină trăsătura asta a ta, de-a dreptul sexy. Un bărbat care are curajul să se răzvrătească, un bărbat care vede nedreptatea și se revoltă. E admirabil. Dar ce faci cu revolta din tine? Când îi instigi pe alții să acționeze, e bine. Îi urnești, le dai curaj, îi faci să se miște. Dar cu cele pe care nu le pot rezolva alții, ce faci? Te calcă pe nervi incompetența lor, te roade lipsa lor de implicare, te frustrează miserupismul cu care tratează problemele, te fierbe cum niciodată nu se schimbă nimic. Nimeni nu face nimic să se schimbe. Tu nu faci nimic să se schimbe.

Dar dacă din afară se vede rebeliunea, e OK. Dacă le spui cât de mult te revoltă, cât de tare te irită, cât ți-ai dori să fie altfel, o să știe că tu nu ești așa. Tu ești diferit. Tu ai face altfel, tu ai urni motoarele, tu ai schimba totul, ai dărâma și ai reconstrui de la zero. Chiar crezi?

Te ascunzi după pretexte să îți maschezi frica

Știi foarte bine ce vrei, dar îți e frică. Nu vei spune nu vreau, nu vei spune îmi e frică. Vei folosi pretexte. Justificări. Ești atât de obișnuit să le oferi, că nici nu mai sesizezi când nu au fost cerute. Le azvârli acolo din reflex, instinctiv, să nu poți fi tras la răspundere. Pentru că e mai ușpor să azvârli pretextele decât să te azvârli pe tine. Pentru că nu ai curaj să te rupi de confortul  călduț al pretextelor și să calci, legat la ochi, în necunoscut. Să îți astupi urechile și să pășești desculț, să calci apăsat și să simți prin tălpi. Să pipăi și să mângâi cu palmele. Să explorezi, să mergi înainte fără să știi ce te așteaptă. Să nu ții tot timpul colacul de salvare la îndemână. Să te abandonezi.

Mai bine te încolăcești în pretexte. N-o să te lase să te afunzi în profunzime, dar măcar nici nu riști. O să rămâi la suprafață. Pe linia de plutire. Măcar în felul ăsta nu o sa te îneci. Chiar crezi?

Te ascunzi după scepticism să îți maschezi dorința de conexiune autentică

Tânjești după ea, o râvnești, vrei să o înșfaci între gheare, dar nu crezi că există. Ai mare nevoie de a te conecta, de a fi văzut, de a fi înțeles. Dar te temi că nu e posibil. Poate ai în spate o rană de trădare, asta se citește în trupul tău. Crezi că toți sunt superficiali, că nimeni nu vrea să te vadă în profunzime, crezi că nimeni nu vrea să fie văzut sau să ți se ofere. Așa că proiectezi în exterior temerile tale. Te îmbraci în scepticism și îi ții la distanță. Să știe din start că nu e loc, că nu există profunzime, că nu crezi în promisiuni. Astfel nu te vor amăgi cu idealurile lor, nu îți vor promite ce nu pot să ofere, nu te vei agăța de speranțe mici și nu vei da cu fundul de pământ.

Dacă te convingi că nu există ideal, nici nu îți vei irosi întreaga viață în căutarea lui. Vei sta în călduțul confortabil și nu vei râvni nimic mai mult. Și îți va fi bine. Chiar crezi?

fisura bariere de protectie

Fotografie de Lucian Dandea

Ți-am fisurat barierele de protecție

Rând pe rând, una câte una. M-am aruncat cu capul înainte, cu toată forța înspre bula ta roz cu șapte straturi. Te-am scuturat de te-ai lovit de toți pereții. Ți-ai revenit ușor, ești foarte protejat, și îmi zâmbești triumfător de la distanță, poziționat cu spatele spre mine. Mă doare creștetul, mă dor toate oasele, mă doare întregul corp. E cale lungă până la tine și nu știu dacă o să reușesc vreodată să ajung fără să mă frâng. Dar ți-am fisurat barierele de protecție.

Se vede o fisură și încet-încet ia naștere o crăpătură. Să nu îți fie frică. Nu intră nimic rău, doar lumină și iubire.

Feature image source: https://www.youtube.com/watch?v=oCftaBg8tW4

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.