Mă cutremur în așternuturi și în piele.
La loteria atacurilor de panică
lozul câștigător vine când te-ai simțit prea bine un timp un pic prea lung.
Talpa desculță pe lama de cuțit
își caută pasul spre un echilibru mai puțin casant:
cât să mă expun, și câtă panică pot duce?
și cât să evit, fără să ratez să trăiesc?
Cioburile a ceea ce am fost mă-njunghie în coastă și-n pântec
Membrana firavă în care mă redefinesc
naște goluri, scuipat, sânge, lacrimi, amar și iar cioburi
Sufletul în mine rage
Nu mai vreau zbucium, vreau pace
Nu mai vreau zbucium, vreau pace
Nu mai vreau zbucium, vreau pace
Nu mai vreau zbucium, vreau pace
Nu mai vreau zbucium, vreau pace
Nu mai vreau zbucium
Mersi că mă zgudui să scriu din nou poezie.
Photo by Brooke Cagle on Unsplash
