Iar nu ne-am asortat:
Tu – îmbrăcat în blugi și tricoul tău roșu
Eu – îmbrăcată toată-n iluzii
Tu – desculț de orice urmă de compromis
Eu – în adidașii mei cu sclipici
care, oricât ar fi de strălucitori,
nu vor fi niciodată pantofii fermecați ai lui Dorothy.
Dar totuși îi pocnesc și îi pocnesc și îi răs-pocnesc
să mă aducă înapoi din Ozul de amăgire
în prezentul de carton
în corpul de carbon
pe postul de pion
Din ochiul ordinarului
să pot sorbi măcar o picătură de rutină
anostă
fadă
și banală
Dar cum n-a fost nicicând relația dintre noi:
Reală.
Photo by Chanhee Lee on Unsplash
2 Comments
Petru'Adrian
okay, ‘just stumbled across ‘your poetry❣read the 3 most recently posted and sort of ‘had to thank you for ‘your time& ‘say👍”you💜go💙girl”❣didn’t really know how 💛’nice’💚 poetry can be, thanks4that to❤
take💕care
🥰🤗🖖
ramonasangerean
thank you so much <3 you're too kind 🙂