Mă uit în urmă şi mă compar cu fata care eram când ne-am cunoscut. Îmi pare de nerecunoscut, atât e de îndepărtată.   Aşa că mă întreb cum ai fi fost tu dacă ai mai fi rămas cum ai fi devenit?   Ai fi iubit în continuare muzica, sau te-ai fi îndreptat spre alte pasiuni? Ai fi predat în continuare ore de chitară? Ai mai fi cântat cu trupa? Ai fi ajuns la concerte la Richie Kotzen şi Kings of Leon? Sau ai fi descoperit noi artişti şi noi trupe? Ai fi fost perseverent la sală? Ţi-ai fi schimbat dieta? Ai fi iubit în continuare pisicile, sau ai fi adoptat…

Nu sunt o parte din lume, lumea-i o parte din mine Și-n cea mai obscură adâncime Te-ademenesc Să căutăm o geană de lumină. Nu sunt o parte din vis, visu-i o parte din mine Și-n cel mai teribil coșmar Te-ademenesc Să respirăm liniștea de după. Nu sunt o parte din libertate, libertatea-i o parte din mine Și-n cea mai deplină strânsoare Te-ademenesc Să ne descătușăm. Nu sunt o parte din creație, creația-i o parte din mine Și-n cea mai cumplită inerție Te-ademenesc Să prindem viață.     Fotografie featured de Ryoji Iwata via Unsplash  

Îmi agăț privirea de ochiul tău Dar privirea ta fuge Se-ascunde sub pleoape, sub gene, sub pretexte Dar parcă râvnește să se cufunde Într-o altă privire. Îmi alunec atingerea pe degetele tale Dar mâna ta fuge Se-ncurcă în gesturi, în freamăt, în minte Dar parcă râvnește să se topească Într-o mângâiere. Îmi spânzur buza de gura ta Dar gustul tău fuge Se îneacă-n muțenie, în nespus, în incert Dar parcă râvnește să se înfrupte Dintr-o sărutare. Lasă-te Lasă-te Lasă-te Dă-ți voie.

Sunt rouă, sunt grație Delir, fascinație Sunt joacă, sunt vie Sădesc nebunie Sunt proaspată, nudă Dau viață, sunt udă Transpir, cuceresc Iar tu Ești stânca pe care o trezesc. Sunt lacrimi, sunt sare Sunt țipete amare Șuvoi de tristețe Depresii răzlețe Emoție-n perfuzii Topesc deziluzii Mă scurg, mă-nfiltrez Iar tu Ești stânca pe care mă-așez. Sunt răget, sunt valuri Fac praf idealuri Sunt vuiet de-adâncuri Fac țăndări pământuri Sunt spume, furtună Smulg din rădăcina Dizolv, răzuiesc Dar tu Ești stânca de care mă-izbesc. Sunt vapori, eter Confuzie, mister Mă-ncurc în visare Am forme neclare Transpar diafană Sunt aburi, Morgană Sunt ceață, orbesc împrejur Iar tu Ești stânca ce-mi dă un…

MĂ SIMT PUTERNICĂ atunci când vine liniştea de după momentul anxietăţii. După momentul în care eram faţă în faţă cu frica de moarte, care îmi făcea sângele să fiarbă şi inima să rupă pereţii pieptului. Moment în care am crezut cu tărie că nu mai rezist nici măcar o secundă. Moment în care am crezut că îmi doresc să mor, să dispar complet. Să intru în vid. Să mă dizolv. Să încetez să fiinţez. Şi totuşi, am mai rezistat o milisecundă. Şi încă una. Şi încă una. Şi milisecundă cu milisecundă ajung încet-încet să construiască o secundă întreagă. Şi apoi încă o secundă. Şi nu am murit. Simt inima cum…

Eram într-un loc care nu era acela. Era ca o umbră, o reflexie a ceea ce a fost.   Nu înţelegeam cum reuşisem să mă strecor înăuntru prin ferestruica atât de mică, atât de strâmtă.   Un potop de lacrimi a început să curgă din mine lacrimi negre cu gust de cenuşă. Au curs atât de multe până ce am umplut o cadă iar eu m-am dezbrăcat şi m-am cufundat în cada plină de lacrimi care îmi înnegreau pielea.   O mamă s-a răstit la mine: cum îmi permiteam aşa impertinenţă să mă îmbăiez în locul ăsta sacru?!   Dar ocara ei nu ajungea la mine lovea în timpanele sufletului…

Nu ştiu că exişti, nu ştii că exist Ne observăm Ne aruncăm ocheade Ne iluzionăm Ne amăgim Flirtăm Ne gustăm Ne tachinăm Înnodăm Ne încântăm Ne jucăm Ne îndrăgostim Ne promitem Oferim Ne admirăm Ne iubim Ne testăm Ne testăm Ne testăm Ne chinuim Cerşim Ne reproşăm Ne minţim Ne dezdrăgostim Ne amărâm Ne plângem Deznodăm Ne împungem Ne dezgustăm Ne aruncăm insulte Ne dezamăgim Ne deziluzionăm Ne evităm Ne întoarcem privirea Nu ştiu că exişti, nu ştii că exist.       Imagine featured de  Jeremy Perkins @jeremyperkins via Unsplash

De când ne ştim, ne-am tot tratat unul pe celălalt ca pe porţelan.   Nu te-am cuprins prea tare în braţe ca să nu te frâng. Nu m-ai strâns cu putere de mână ca să nu mă spargi.   Nu ţi-am mărturisit că nu mă simt văzută de teamă să nu te uiţi prea adânc în mine Nu mi-ai mărturisit unde şi ce doare de teamă ca durerea ta să nu mă rănească pe mine.   Amândoi am ciolit ca să nu ne ciobim.   Amândoi ne-am iubit rigid şi kitschos.   Şi-am adunat în noi cutremure care ne zguduie din temelii spărgând, crăpând, ciopârţind şi sfărmând tot porţelanul, toate proiecţiile,…