E 19:40 și era cât pe ce să mă încuie din greșeală în magazin la Andrada Style. E 19:40 și ar fi trebuit să închidă doar la 20:00. E 19:40, iar eu sunt captivă în cabina de probă Îmbrăcată doar în ștrampi, în maieu și în imperceptibil. Aș vrea să semnalez că exist Dar falca-ncleștată și dinții zidiți îmi înăbușă un țipăt în fașă. Mi-e imposibil să-mi înjunghii Tăcerea Tăcerea mea, prieten de nădejde, Moneda mea de schimb pentru câte-o fărâmă de-acceptare: -Taci, prea mult turui -Taci, în continuu îți merge gura aia: taca-taca-taca -Taci, nu mai plânge -Taci, iar ești nervoasă? -Taci, de ce nu poți fi și tu cuminte, ca…
-
-
Nu-i Haiku că-i prea lung ultimul vers
Nu mai vreau să car poveri reziduale ale ceva ce-ar fi putut să fie, dar n-a fost. Imagine de Faizi Ali
-
+/-
Mă compar cu o studentă și e-n defavoarea mea ea se-mbată-n tinerețe și-n perspective iar de trecutul ei nu-i pasă: povestea ei abia începe să se țeasă și încă n-a stricat-o nimeni. Mă compar cu o babă și e-n defavoarea mea că nu-i ajung banii și-i ajung țâțele în fustă dar ei nu-i pasă: pensiuca i-a sorbit-o popa dar are garantat bilet VIP la veșnica pomenire. Mă compar cu o factură de gaz și e-n defavoarea mea că amândouă suntem tot mai grase și nedorite dar ei nu-i pasă: pe ea vrei, nu vrei, tot o iei. Iar de judecățile lumii o doare fix pe verso. …
-
Hai ku haosul
Haosul am vrut cu degetul să-l încerc dar m-a înghițit. Imagine de Dids
-
Hai ku reproșul
Puteai părăsi Cuibul din inima mea Fără să-l strivești. Imagine de Mauriciooliveira109.
-
Ce cântărește mai mult – un kilogram de praf de stele, sau un kilogram de bagaj emoțional?
M-ai spart în bucăți M-ai făcut cioburi Piesele caut în zadar să îmi repotrivesc Am devenit un mozaic peticit și plin de goluri Prin crăpături mă scurg Goală de conținut Si totuși, atât de plină de venin. Pleacă! Nu vreau să te mai car în cârcă! Nu mai vreau să țin capul plecat, să greblez pământul cu ochii! Îndrăznesc să privesc în sus: m-agăț de stele, dar mi-e prea greu bagajul emoțional, doldora de așteptări rigide și necomunicate, și dă cu mine de pământ. Mă încăpățânez și m-agăț din nou de stele dar îmi trag toate constelațiile în cap, curg zodiile peste mine: Taurul mă scutură Geamănul mă ia peste…
-
Atașament debilitant
Cum fac Sã reconciliez fragmentele discordante ale minții mele? Tot mut porțiuni de haos dintr-un loc în altul. Cãutând sã mã regãsesc Tot mai adânc mã rãtãcesc. Ferească Dumnezeul gândurilor Să folosești gândurile Pentru a-ți schimba gândurile Căci gândurile Despre gânduri Nu fac altceva decât să te afunde și mai adânc În vârtejul propriilor gânduri. Gândurile rãmân limbajul minții Emoțiile – limbajul trupului Dragostea are 5 limbaje Iar singurul limbaj de programare, Care nu funcționează niciodată după program, Rãmâne atașamentul. Imagine de George Becker
-
Categorii defavorizate sufletește
Tu, cerșetorule de experiențe Tot inventezi noi moduri de-a trăi Fugând de ale vieții exigențe Ești repetent la ale lumii bucurii. Șomer în ale traiului trebuințe Visezi la recompense, fără să muncești Te ghidezi după mofturi, după năzuințe Dar fără implicare, te uști și te cojești. Iar tu, orfan de acceptare și iubire Hrănit la sânul neglijenței și uitării Ai învățat să naști copii de nemurire Căci, dacă-s tipăriți, nu pot fi dați uitării. Imagine de Huỳnh Đạt
-
Stare de fluiditate
Fluizi și permeabili tot absorbind tot modelându-ne permanent cioplindu-ne deveniți piesa lipsă din puzzle-ul altcuiva ne protejăm de cine am devenit. Pare că doar dormim. Încet-încet murim. Ești media aritmetică a tot ce te-nconjoară Te face mai puternic ce nu te doboară Victime ale arsurilor emoționale de grad IV ne subțiem pielea simțind totul în carne vie apoi ne îngroșăm crusta ca nimeni să nu mai poată ajunge la noi să nu ne mai poată vedea până când chiar și pentru cine ne caută, până când chiar și pentru propria oglindă suntem de nerecunoscut. Imagine de Dids.
-
Insomnii
Scripturi din trecut Încă mai fac ecouri în azi și în mâine Încă reverberează lovindu-se De pleoapa ce nu se așterne peste ochi De teamă să nu facă loc beznei De teamă să nu facă loc în vis Unor ecouri ale unei pasiuni demult stinse Unor dureri demult pansate Dar nelecuite Căci singura alifie ce le poate vindeca E aceeași otravă ce încă roade în carne vie Ești tu Vindecătorul și călăul meu Cu trecutul tău încă viu în prezentul meu. Imagine de Annie Spratt via Unsplash