• Taxă pe Soare
    De ce?

    Taxă pe Soare

      De puneți taxă pe Soare Vreau buton să-l dau mai tare Iar când simt că mă prăjesc Din buton să îl opresc.   Mai corect mi s-ar părea Să cotizeze Luna Fură-a Soarelui lumină Și pretinde că-i ea plină.   Ca să fie echitabil Pentru-orice contribuabil Vrem pachete Cheap si Pro Și plătim la Dumnezo’.   Imagine featured de Jongsun Lee via Unsplash

  • Compasiunea la români
    De făcut

    Compasiunea la români

      Cea mai vie formă De compasiune enormă Primită-n educația ta Ți-a trece pân’ ti-i mărita.   Și-n familie, și la școală Dup-o trântă, într-o boală Spre cer întinzi brațele Nu ți-or ieși mațele.   Că-i dezastru, că e bai Mai bine nu te plângeai Încearcă să te prefaci Csf, ncsf.   Că-i necaz, că ai dat greș Încearcă s-ascunzi sub preș! Nu te plânge, dragul meu Că la toți ni-i greu.   Imagine de Ali Rizvi via Unsplash

  • Limite
    De făcut

    Limite

      Unde mă termin eu, și unde-ncepe altul? Ce e prestabilit, și ce-am voie s-aleg? Cum pot s-o dau în bară, dacă nu decid eu? De ce să mă justific? Nu-i în controlul meu!   De unde să ofer, atunci când mă simt stoarsă? De ce ridici sprânceana când iau timp pentru mine? Cum să comunicăm, dacă-mi oferi tăcere? Putem s-avem și spațiu, dar și apropiere?   Imagine de Pierre Leverrier via Unsplash  

  • De ce?

    Ecou

      Mă lupt cu un ecou lăsat în mine de-un răcnet exterior de critici, comparații de desconsiderații dispreț și altercații ce încă dor.   Încă reverberează timpului nu cedează. Le reprim, le ignor dar tot mai au sonor.   Nu erau despre mine că cine zice, lui își zice ca măgarul din urzice dar le-am lăsat, și-au devenit chiar de nu mi s-au cuvenit. Cum le pot integra fără-a le-asimila? Imagine de Jonathan Cosens Photography via Unsplash

  • Răzlețe
    De ce?

    Răzlețe

      Cum a devenit patetic Jocul ce părea poetic? Vreau să mă închid ermetic În capul meu bezmetic.   Am început fascinată Vie și determinată Cum am ajuns zdruncintă Și epuizată?   Furat de o impresie Faci o mică concesie Ce-apoi devine obsesie. De ce ești în depresie?   Imagine de Eduardo Goody via Unsplash

  • Căciuliță, coif, virguliță
    De făcut

    Căciuliță, coif, virguliță

      Ceva ce mi-e simpatic la neamul meu dramatic sunt sensurile date de litere-mbrăcate.   Rata plătită de rață Fata cu bujori pe față Casca ce poate căsca Musca ce știe mușca.   Nașul nu își șterge nasul Dânsul nu învață dansul Pasul nu își spune păsul Pe rasu-n cap îl ia râsul.   Sinele se dă pe șine Sfântu’ n-are niciun sfanț Soții se cam țin de șotii Tipa-ncepe a țipa.   O râmă de pus în ramă Un mal ce miroase-a mâl Un val dansând pe un văl Un par legat de un păr.   Șocul de-a bea suc de soc A tranșa te duce-n transă Ca mujdeiul…

  • Contrapunct
    De simțit

    Contrapunct

    Când te simți un pic defunct Caută un contrapunct   Găsești inspirație Pân la saturație În orice aberație O incantație Dac-ai aspirație Urcări de vibrație O aglomerație De constipație Stare de grație Ca o felație Ce ilustrație!   Te ține să pui punct? Vezi că-i Mercur retrograd conjunct cu starea ta de bine.   Imagine featured de Brittani Burns via Unsplash  

  • Rugă pentru iubiți
    De făcut

    Rugă pentru iubiți

      Învață-mă ca pe-o poveste Cu intrigi și punct culminant De smiorcăieli să nu îți pese Să-mi amintești ce-i relevant.   Punctele slabe mi le află Și-ncearcă să nu mi le-apeși Când mă port ca o râzgâiată De mine să-mi reamintești.   Găsește ce-i mai bun în mine Admiră ce mă-nsuflețește Mută-mi atenția pe bine Și ridurile-mi descrețește.   Fotografie de Lucian Dandea

  • Polisemie
    De ce?

    Polisemie

      de ce zeii hinduși și zeii corporatiști poartă același nume? Devi(i)   de ce murdăria și problema se îndepărtează tot cu o soluție?   ce ajută pasărea să zboare dar încurcă roata de la mașinuță și taie și curentul și susține și poetul iar dacă e doar a mea, devine înjurătură?   dacă e al meu, propriu – devine egoism dacă e pentru altul – devine romantism dacă-i pentru mai mulți, devine anarhism dacă-i cu atașament, te transformi în dement.   Imagine featured de Javier Allegue Barros via Unsplash      

  • Mandala
    De făcut

    Mandala

      Printre cercuri, prin pictură Caut sens, găsesc structură Printre jocuri de culoare Liniștile iau amploare   Printre forme, printre linii Mi se șlefuiesc toți spinii A compasului rotire Hașurează o amintire.   Printre tâlcuri dezlegate Și-ntre forme închegate Creionez hârtii pătrate Cu vulnerabilitate.     Imagine featured de  Jayshree Sharma via Unsplash