de ce mintim?
De simțit

De ce minţim? Linia fină dintre adevăr şi minciună

  • 35
  •  
  •  
  •  
  •  
    35
    Shares

Citind o carte despre iertare, am dat peste un exercițiu interesant: dacă vrei să verifici dacă chiar ai iertat pe cineva, reconstruiește scena în mintea ta. Scena în care ai fost nedreptățit, în care cineva s-a purtat urât sau ți-a provocat orice fel de neplăcere. În momentul în care reconstruiești în minte această scenă, dacă ai o atitudine neutră, detașată sau chiar un sentiment pozitiv față de acea persoană, înseamnă că ai iertat cu adevărat. Dar dacă revin sentimentele negative şi starea ta se înrăutăţeşte, mai ai încă de lucru.

Făcând acest test referitor la diferite persoane și situații din trecut, îmi vine în minte o situaţie în care am fost nedreptăţită. Merită menţionat că rareori avem de iertat doar un eveniment singular, izolat. În majoritatea cazurilor, ne-am confruntat cu un mix de situaţii şi emoţii relative la o anumită persoană, care ne produc amintiri nefericite.

adevar sau minciuna
imagine de Henrikke Due via Unsplash

Mi-a venit în minte o situaţie din trecut în care am avut un puternic sentiment de nedreptate. Confruntând persoana care mi-a făcut nedreptatea, nu am primit răspunsuri, ci minciună. Minţindu-mă, mi-a provocat şi un sentiment de neîncredere amestecat cu mânie. Iar mânia apare atunci când ne simţim neputincioşi.

Mi s-a urcat din nou sângele în cap reconstituind scena, deci am picat cu brio testul cu iertarea.  Mi-e greu să înțeleg cum cineva te poate privi direct în ochi, minţindu-te cu zâmbetul pe buze.

Am început să mă întreb dacă mi se întâmplă şi mie să mint în faţă. Am început să caut răspunsuri. Se consideră că adevărul este o valoare fundamentală, iar minciuna trebuie condamnată. Folosim termenul mincinos ca pe o insultă, ca al doilea prenume al multor politicieni, ca motiv pentru a respinge anumite persoane. Dar oare noi de câte ori minţim în fiecare zi?

De ce minţim?

Dacă nu îţi poţi explica de ce mint oamenii în general, sau dacă vrei să înţelegi de ce ai fost minţit într-o anumita situaţie, dă un ochi la lista de mai jos:

Minţim pentru a nu fi pedepsiţi

În cazul în care în copilărie am fost aspru pedepsiţi pentru fiecare greşeluţă pe care o făceam, e posibil să fi dezvoltat acest mecanism de apărare. Copilul care a luat bătaie atunci când a făcut o boacănă devine adultul care nu vrea să-şi asume consecinţele boacănelor. Chiar dacă e puţin probabil să mai capete bătaie, vrea să evite consecinţele negative ale acţiunilor sale.

Minţim pentru a învinovăţi pe altcineva pentru alegerile noastre

Dacă preferăm să petrecem timp lucrând până târziu la un proiect în loc să ne ocupăm de responsabilităţile de acasă, s-ar putea să minţim că a fost decizia şefului, când de fapt alegerea am făcut-o noi. Această situaţie apare atunci când putem da vina pe altcineva care nu ar avea de suferit dacă ar fi învinovăţit.

minciuna
Imagine de Caleb Woods via Unsplash

Minţim pentru a obţine un beneficiu

De exemplu, ne atribuim ideea unui coleg pentru a primi o promovare sau o mărire de salariu. Minţim că avem 18 ani împliniţi pentru a putea cumpăra alcool sau ţigări.

Minţim pentru a proteja pe cineva

Dacă ştim că pe bunica ar durea-o sufletul să afle că nu i-am mâncat sarmalele, îi spunem că au fost extrem de bune, ca întotdeauna. Nu îi vom spune că le-am dat altcuiva sau le-am aruncat.

Minţim pentru a ne proteja pe noi înşine

Când ne abordează un dubios beat într-un club, îi spunem că ne aşteaptă prietenul care e poliţist, culturist, cu centură neagră şi cu poftă de a se lua la bătaie.

Minţim pentru a ne proteja intimitatea

Atunci când nu suntem suficient de asertivi pentru a spune cuiva Conversaţia pe care am avut-o e privată şi nu voi da detalii, de cele mai multe ori vom spune că am discutat despre altceva, sau cu altcineva, sau vom evita să răspundem. De prea puţine ori avem curajul să spunem Nu te priveşte.

Mințim pentru a nu dezamăgi

Dacă părinţii noştri ne plătesc facultatea iar noi picăm examenele, s-ar putea să îi minţim că le-am trecut, pentru a nu-i dezamăgi. Dacă jobul primit e mult sub așteptări, s-ar putea să înflorim că e mult mai bine, pentru a nu-i lăsa să se îngrijoreze.

de ce mintim
Imagine de Ben White via Unsplash

Minţim pentru a evita să ne facem de ruşine

Se întâmplă atunci când am încălcat un cod moral, şi nu vrem să recunoaştem asta pentru ca cei din jur să nu îşi facă o părere proastă despre noi. Dacă îi blamăm pe cei care încalcă legile şi avem o reputaţie de om corect, atunci când primim o amendă am putea spune că am împrumutat maşina unui prieten. Nu noi am depăşit limita de viteză.

Minţim pentru plăcerea de a scăpa fără a fi prinşi

Eu nu cred că am avut vreodată motivaţia asta, dar am găsit articole în care era prezentat şi acest motiv. A minţi pentru a-ţi testa propriile limite. A minţi pentru a testa limitele celorlalţi. A minți pentru a testa până unde poți întinde coarda fără să fii prins. Ai făcut-o vreodată?

Minţim pentru a evita o confruntare

Fugim de conflict ca dracul de tămâie, fără să ne gândim că o confruntare sănătoasă poate îmbunătăţi relaţiile şi ne poate ajuta să depăşim anumite blocaje. E mai comod să spunem Sunt plecat atunci, nu pot veni la nunta ta decât Nu îmi place să particip la astfel de evenimente, dar nu aş vrea ca relaţia noastră să se strice dacă te refuz. Aşa că minţim.

Minţim pentru a deţine controlul

Cel minţit este cel controlat, iar o persoană într-o poziţie de putere ar putea recurge la minciună în momentele în care simte că pierde controlul.

Imagine de Joseph Gonzalez via Unsplash

Minţim pentru că ceea ce spunem este adevărat pentru noi

Chiar dacă pentru interlocutorul nostru nu este. Amintirile sunt subiective, trecem toate experienţele prin filtrul personal înainte de a le înmagazina în memoria pe termen lung. Aşa că se poate întâmpla ca cineva să ne fi dat un răspuns evaziv, iar noi să-l fi interpretat într-un anume fel şi să dăm această informaţie mai departe. Acel cineva ar putea considera că minţim, iar noi am fi surprinşi, considerând că spunem adevărul.

Minţim din politeţe

Atunci când am fost invitaţi la un eveniment nereuşit, dar complimentăm  gazda. Atunci când prietena noastră a pus multe kilograme şi ne întreabă dacă îi vine bine rochia mulată. Atunci când preferăm să renunţăm la sinceritate pentru a păstra o relaţie bună.

De ce mint chiar şi oamenii buni?

Într-un articol care mi-a atras atenţia, De ce oamenii buni mint întotdeauna, se stipulează ideea că oamenii buni mint pentru a face o favoare altora, fără a avea ei un câştig prea mare, deci actul lor este unul de altruism. Similar cu exemplul de mai sus cu sarmalele, autorul dă un exemplu cu mătuşa bătrână, pe care o minţim că face o prăjitură la fel de bună ca în tinereţe. Scopul minciunii în acest caz nu este de a ne salva nouă fundul, ci de a susţine un adevăr mai important: că mătuşa noastră merită să primească în continure apreciere.

Genul acesta de mincuini apar pe un fond creat de cealaltă persoană: dacă ea îşi măsoară propria valoare în calitatea prăjiturilor pe care le face, indirect le cere celor din jur să o evalueze în funcţie de prăjturi. Iar minciuna celor din jur nu înseamnă Da, chiar faci o prăjitură bună, ci mai degrabă Da, apreciez că ai gătit ceva pentru mine.

Photo by Joel Overbeck on Unsplash
Imagine de  Joel Overbeck via Unsplash

Câteva întrebări pe care să ni le adresăm:

  • Oare persoanele care m-au minţit au considerat că nu voi face faţă răspunsului?
  • Oare au considerat că adevărul ar fi prea greu de digerat pentru mine?
  • Oare într-un fel au vrut să mă protejeze pe mine, şi nu pe ele?
  • Câte din lucrurile adevărate pentru mine nu sunt adevărate şi pentru alţii?
  • Oare mi-aş dori ca din când în când, cei apropiaţi mie să mă mintă atunci când ştiu că adevărul m-ar răni?

Las aici și o recomandare de carte: Minciuni pe canapea de Irvin D. Yalom.

 

Imagine featured:  Anita Jankovic via Unsplash

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.