Lasă-mă să nu te las În strânsoare iar m-ai tras De la vise m-ai distras Cu iluzii m-ai atras De la joacă m-am retras Vieții i-am dat părăstas Nu mai e loc de popas Frământările-mi iau glas Nu mai rezist niciun ceas Acum îmi iau bun-rămas Gata.   Versul de început furat din  Imaigine featured Gabriel Benois via Unsplash

  Te iubesc Ca pe-o strategie de coping Nici nu pot trăi cu tine Nici nu mă pot debarasa   Te citesc Ca pe-un citat motivațional Caut substraturi și înțelesuri Unde arăți doar poleială   Te regret Ca pe-un atașament dezorganizat Dintr-o extremă în alta Te condamn și te apăr.   Imagine featured de Photo Quasi Misha via Unsplash  

  Mi-e dor de mine cum eram cu inima dintr-o bucată În vremea-n care nu știam cum e să te simți despicată.   Mi-e dor de mine cum am fost cu mintea limpede și clară În ruminații fără rost nu-mi lăsam visele să doară.   Mi-e dor de cea ce se temea de demonii din exterior Când panica nu se-așeza pe pernă-n loc de somn ușor.   O fi pierdută sau ascunsă? Am șanse să o regăsesc? Sau să accept că pacea-i dusă Și să învăț să viețuiesc?     Imagine featured de Lili Kovac via Unsplash

  Cauți curajul De-a sparge tot ce ți-a rămas în gât Blocat Îndesat Sugrumat   Un nod în gât te sufocă pe dinăuntru într-o spânzurătoare camuflată-n îmbrățișare.   Ai tot sângele comprimat în cap Ochi buhăiți, maxilaru-mpietrit Tâmpla dă să-ți crape   Te-ai despuiat de viață, de vlagă Suflet chircit într-o păpusă de carne-atârnată de gât Marionetă la costum atârnată de cravată   Ai vrea să faci urât, să te strâmbi, să țipi, să urli, să ragi Să ții la distanță pe oricine ar avea curajul să se apropie prea mult.     Imagine featured de ROMAN ODINTSOV  

Bună ziua, străine!   Străin în care pe deplin m-am regăsit Străin în care rănile mi-am oglindit Străin cu care sufletul mi-am contopit Străin cu care plânsetul m-a năpădit   Străine care crustele mi-ai scrijelit Străine care fricile mi-ai înmiit Străine care inima mi-ai ciopârțit Străine care sensul mi l-ai nimicit   Străine care colții mi i-ai ascuțit Străine ce-ai dat foc la ce era mocnit Străine ce te-ai ars atunci când n-ai iubit Străine ce-ai plecat, străin ce n-ai venit   Iubite, ai fost tot. Acum ești un străin     Imagine featured: Everton Vila on Unsplash

Fiecare persoană pe care o întâlnești Are în minte propria ei versiune despre tine Propria variantă, propria imagine Propriul rol atribuit, pe care l-ai jucat în viața ei Propria interpretare, propria definiție Și există o infinitate de versiuni ale tale Dintre care niciuna nu corespunde Cu propria ta versiune despre tine.   E un alt nivel de singutătate.   Iar propria ta versiune despre tine Caută să se dezgroape dintre versiunile altora Din singurătatea sufocată De toate versiunile după care nu vrea să se muleze Tresărind doar o clipă când simte asupra ei Ochii celui care pare că o vede așa cum e Ochii celui care pare că înțelege în…

Mă uit în urmă şi mă compar cu fata care eram când ne-am cunoscut. Îmi pare de nerecunoscut, atât e de îndepărtată.   Aşa că mă întreb cum ai fi fost tu dacă ai mai fi rămas cum ai fi devenit?   Ai fi iubit în continuare muzica, sau te-ai fi îndreptat spre alte pasiuni? Ai fi predat în continuare ore de chitară? Ai mai fi cântat cu trupa? Ai fi ajuns la concerte la Richie Kotzen şi Kings of Leon? Sau ai fi descoperit noi artişti şi noi trupe? Ai fi fost perseverent la sală? Ţi-ai fi schimbat dieta? Ai fi iubit în continuare pisicile, sau ai fi adoptat…

Nu sunt o parte din lume, lumea-i o parte din mine Și-n cea mai obscură adâncime Te-ademenesc Să căutăm o geană de lumină. Nu sunt o parte din vis, visu-i o parte din mine Și-n cel mai teribil coșmar Te-ademenesc Să respirăm liniștea de după. Nu sunt o parte din libertate, libertatea-i o parte din mine Și-n cea mai deplină strânsoare Te-ademenesc Să ne descătușăm. Nu sunt o parte din creație, creația-i o parte din mine Și-n cea mai cumplită inerție Te-ademenesc Să prindem viață.     Fotografie featured de Ryoji Iwata via Unsplash  

Îmi agăț privirea de ochiul tău Dar privirea ta fuge Se-ascunde sub pleoape, sub gene, sub pretexte Dar parcă râvnește să se cufunde Într-o altă privire. Îmi alunec atingerea pe degetele tale Dar mâna ta fuge Se-ncurcă în gesturi, în freamăt, în minte Dar parcă râvnește să se topească Într-o mângâiere. Îmi spânzur buza de gura ta Dar gustul tău fuge Se îneacă-n muțenie, în nespus, în incert Dar parcă râvnește să se înfrupte Dintr-o sărutare. Lasă-te Lasă-te Lasă-te Dă-ți voie.

Sunt rouă, sunt grație Delir, fascinație Sunt joacă, sunt vie Sădesc nebunie Sunt proaspată, nudă Dau viață, sunt udă Transpir, cuceresc Iar tu Ești stânca pe care o trezesc. Sunt lacrimi, sunt sare Sunt țipete amare Șuvoi de tristețe Depresii răzlețe Emoție-n perfuzii Topesc deziluzii Mă scurg, mă-nfiltrez Iar tu Ești stânca pe care mă-așez. Sunt răget, sunt valuri Fac praf idealuri Sunt vuiet de-adâncuri Fac țăndări pământuri Sunt spume, furtună Smulg din rădăcina Dizolv, răzuiesc Dar tu Ești stânca de care mă-izbesc. Sunt vapori, eter Confuzie, mister Mă-ncurc în visare Am forme neclare Transpar diafană Sunt aburi, Morgană Sunt ceață, orbesc împrejur Iar tu Ești stânca ce-mi dă un…